A fost lansat cel mai frumos colind al iernii 2018 - VIDEO

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  09-12-2018

Actualizat:  14-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Bună sara, gazdă aleasă! Este vremea colindelor, a bucuriilor și a deschiderii sufletelor! Cel mai frumos colind al iernii 2018 a fost lansat. În interpretarea de excepție a părintelui arhidiacon Mihail Bucă, alături de grupul psaltic Tronos, al Patriarhiei Române, cel mai frumos colind al acestei ierni a fost interpretat, în premieră, în această lună, pe scena celebră a Ateneului Român.

”O minunată colindă compusă de Sebastian Stan (una dintre cele mai frumoase voci din generația tânără a folclorului românesc) , interpretată magistral de grupul Tronos condus de Parintele Mihail Bucă - cel care a creat o adevărată școală a cântului psaltic cu roade care se văd și se aud în multe Biserici din București și din țară.

Avem muzică nouă - fără a fi diluată de modernism - muzică izvorâtă din suflet de român - așa cum au izvorât multe cântece sau colinde pe care astăzi toți le cunoaștem și le cântăm !”, e descrierea pe care Vlad Miriță a făcut-o pentru cel mai frumos colind al iernii.

Colindul ”Bună sara, gazdă aleasă”

”Buna sara, buna sara, gazda aleasa

Ne primeste, Ne primeste-n a ta casa

 

Ca nu vrem, ca nu vrem ca sa sedem,

Numai sa va, numai sa va colindam

 

E Craciun, e Craciun si noi venim

La tot omul, la tot omul cel crestin

 

Vestea Nasterii s-o dam, doar noi s-o dam

Pe Domnul sa-L laudam, sa-L laudam

 

S-a Nascut Fiul cel Sfant, Fiul cel Sfant

Dumnezeu pe acest Pamant, pe acest pamant

 

Sara asta-i sara sfanta, Sara sfanta

Langa noi ingerii canta, Ingerii canta

 

Ramai gazda, ramai gazda sanatoasa

Pan la anu, pan la anu tot voioasa

 

Cand pornim a colinda, a colinda

Tu sa nu-ti inchizi poarta, inchizi poarta

 

Ca noi nu te-om ocoli, te-om ocoli

Si cu drag tot om veni, tot om veni

 

Buna sara, buna sara, gazda aleasa

Ne primeste, ne primeste a ta casa

 

Ca nu vrem, Ca nu vrem ca sa sedem

Numai sa va, numai sa va colindam”.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Cultură si Media

dadsadsa

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Noul film cu Julia Roberts generează dezbateri despre mișcarea feministă la Festivalul de la Veneția

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google