A fost identificată o proteină cu rol esenţial în stocarea grăsimilor la nivel celular

Autor:  Liana Ganea

Publicat:  29-08-2025

Actualizat:  29-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  revista galenus

O echipă de cercetători australieni a identificat o proteină-cheie ce joacă un rol central în modul în care celulele gestionează şi stochează grăsimile, ceea ce oferă noi informaţii care s-au putea dovedi utile în domeniul sănătăţii, transmite vineri agenţia Xinhua.

Studiul a identificat o proteină esenţială, numită CHP1, care acţionează ca un dirijor în acest proces, ceea ce ar putea ajuta cercetarea în domeniul afecţiunilor legate de stocarea anormală a grăsimilor, potrivit unui comunicat publicat vineri de University of New South Wales (UNSW) din Australia.

"Înţelegerea acestui proces este un pas crucial în dezvoltarea de noi strategii pentru abordarea unei serii de tulburări metabolice, precum obezitatea şi diabetul", a declarat autorul principal al studiului, Guang Yang, de la Facultatea de Biotehnologie şi Ştiinţe Biomoleculare a UNSW, potrivit Agerpres.

Grăsimile, sau lipidele, sunt înmagazinate în interiorul celulelor, în mici compartimente numite picături lipidice, esenţiale pentru stocarea energiei şi alte funcţii celulare.

Potrivit studiului, eliminarea CHP1 duce la o reducere semnificativă a dimensiunii picăturilor lipidice, sugerând că CHP1 este un regulator principal al metabolismului grăsimilor la nivel celular.

Cercetătorii au descoperit că CHP1 influenţează în mod direct anumite enzime, cunoscute sub numele de GPAT microzomale, responsabile de crearea moleculelor de grăsime şi de direcţionarea acestora către suprafaţa picăturilor lipidice, unde sunt cel mai necesare.

Aceste constatări, publicate în jurnalul ştiinţific Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) din Statele Unite, contribuie la înţelegerea modului în care celulele reglează metabolismul grăsimilor, ceea ce ar putea deschide calea către noi tratamente.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 31 aug 21.13 min

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 1 seot

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un raport Eurostat dezvăluie o problemă extrem de gravă a României: Este una dintre cele mai afectate țări din Europa

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

S-a aflat ce ne 'îmbătrânește' inima: Totul pleacă din farfurie. Aceste alimente efectiv o 'torturează', abia mai reușește săraca să bată - spun specialiștii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

O boală frecventă a copilăriei are un efect total neașteptat pe termen lung: Generează probleme inclusiv în viața de adult

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Acces mai rapid la tratament: Cabinet de Boli Infecțioase, înființat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Experți: Primele orientări standardizate pentru gestionarea bolilor inflamatorii intestinale în sarcină

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Model în Sănătate: 'Vindecarea începe atunci când sufletul își recapătă liniștea și speranța' - Alina Ion, fondatoarea Spitalului 'Sfântul Sava cel Sfințit'

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Inovație medicală: Un stetoscop dotat cu AI poate diagnostica insuficiența cardiacă, bolile de valve și aritmiile în doar 15 secunde

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google